Timp estimat de citire: 7 minute

Totul s-a întâmplat într-o vacanță de iarnă când am fost acasă de sărbători. Veneam de la București cu trenul și afară ningea intens. Privind pe geam nu vedeam decât un omăt nesfârșit. Lanuri întinse care, doar cu o lună în urmă, erau separate pe culori, acum se confundau într-un alb imaculat. Plictisit pe tren îmi deschid telefonul, îmi pun căștile și pornesc un film horror corean. În film era o scenă în care unul dintre personaje aflându-se la el acasă aude un zgomot ciudat venind de deasupra lui. Apartamentul de sus era aparent bântuit și personajul nostru tot auzea un sunet asemănător cu cel produs de mai multe bile de sticlă ce cădeau pe podeaua vecinului. Termin filmul, ajung în orașul natal și merg la părinți acasă. Orele trec repede stând la taifas cu familia și vine momentul când ai mei se bagă la somn. Acum mă aflam singur în camera mea. Fiind aproape 12 noaptea și neputând să dorm deschid telefonul să mai navighez puțin ca de obicei. După jumătate de oră de liniște completă aud un zgomot de sus. Ceva căzuse pe parchetul vecinilor mei. Părea un lucru mic și ascuțit. Inițial nu am știut exact ce e și nu am dat prea multă importanță. Butonând mobilul în continuare aud cum acel lucru care căzuse începe să se rostogolească. Apoi, la scurt timp, se aude al doilea obiect căzând și rostogolindu-se. Acum era puțin mai clar ce se auzea, păreau niște bile tari care cad de pe o masă și se rostogolesc pe parchet. Apoi cade a treia bilă, apoi a patra și tot așa. Timp de aproximativ 20 de minute au căzut mai multe bile pe rând. Evident m-am gândit direct la filmul horror și am început să râd, dar nu prea eram în apele mele. Nu îmi venea să cred că putea fi așa o coincidență. Evident nu mă gândeam că sus ar fi fantome. Primul și unicul gând care îmi venise în minte, știind că deasupra se află dormitorul unui copil de 12 ani, și știind despre el că era mai mereu pus pe șotii, a fost că cel mic nu are nici el somn și se joacă la ora unu noaptea. Evident m-am gândit că nu pare genul de joc pe care l-ar alege un copil din zilele noastre. În ziua de azi copiii stau treji pentru Among Us sau chestii de genul, nu se mai joacă nimeni cu bile de sticlă ca pe vremea lu’ bunicu. Cum existența lucrurilor paranormale nu era ceva în care să cred, am ales varianta mai plauzibilă că acel copil se juca cu niște bile, chiar dacă era și stupidă în același timp. Începând să îmi fac griji că nu voi mai putea dormi îmi și vine ideea salvatoare: iau ceva metalic și încep să bat în țeavă. Zgomotele s-au oprit pentru câteva minute. Îmi zic “haha, s-a liniștit dracul de copil”. Închid telefonul, îl pun pe noptieră și sting veioza. Încercând să adorm mulțumit de faptul că nu se mai auzea niciun zgomot, aud cum o nouă bilă cade și se rostogolește. Aprind veioza și bat iar în țeavă. Acum degeaba, zgomotele continuau să se audă, nu se mai oprea copilul din jucat cu bilele. “Al dracu copil”, îmi zic în sinea mea. “Acum s-a prins că mă enervează și o să facă dinadins, mai bine nu mai băteam în țeavă de la început”. Încerc iar să mă bag la somn. După lupte îndelungi cu propriul meu mental reușesc să adorm. Nu mi-am dat seama când am adormit, dar știu că m-am trezit târziu Sâmbătă, cu o ușoară durere de cap. Geamurile de la dormitor erau acoperite până la jumate de zăpadă și caloriferul frigea. Nu știu dacă durerea de cap o aveam de la bielele copilului sau de la aerul uscat din dormitor, dar știu că nu eram în apele mele. Merg la bucătărie și o salut pe mama. Îi cer frumos mamei să îmi facă o cană cu cafea. Nu sunt consumator de cafea de felul meu, dar acum simțeam că aveam nevoie de una pentru a mă pune pe picioare. În timp ce savuram cafeaua fierbinte îmi aprind o țigară și încep să îi povestesc mamei pățania cu vecinul.

“- Nu ai putut să dormi din cauza vecinilor de sus?!” mă întreabă mama mirată.
“- Da, exact cum ți-am povestit. S-a jucat cel mic toată noaptea cu niște bile pe parchet.”
“- Păi sunt plecați cu toții la țară de când au luat vacanță copiii. Nu e nimeni acasă de o săptămână.” îmi răspunde mama.

Rămân puțin blocat și încep să mă gândesc iarăși la scena din filmul pe care îl văzusem aseară. Mă încăpățânez, și vrând să îi demonstrez mamei că se înșeală, dar și mie că există o explicație logică pentru orice în lumea asta, am decis să urc un etaj și să bat la ușa vecinilor pentru a verifica cele spuse de ea. De abia așteptam să vorbesc cu părinții copilului, să le zic ce face el noaptea și să îmi câștig porția de dreptate pe ziua aceea. Și bat, și sun, și bat și nimic. Nu răspunde nimeni la ușă. Am ascultat cu atenție poate aud pași ceva prin casă. Nimic. Liniște mormântală la ei în apartament. Aparent chiar nu erau acasă.

Mă întorc la cafea și încep să caut pe internet “glass balls dropping”. Găsesc că englezii le zic “marble balls” și găsesc chiar și câteva forumuri în care mai mulți oameni relatau că au mai auzit astfel de sunete la ei acasă. Unii nu aveau pe nimeni deasupra lor fiind la ultimul etaj sau chiar stând la casă. Mesajele erau majoritatea postate înainte să apără filmul corean, astfel am exclus că ar fi vorba de vreun hype creat de acest film. Citind mai mult pe marginea subiectului am aflat că “Marble Dropping” e chiar un laitmotiv în literatura horror și datorită faptului că mulți au auzit astfel de lucruri în toată lumea, acest subiect a început să fie folosit în cărți sau filme de specialitate. Cineva mai inteligent deslușea misterul pe unul dintre forumuri. Explicația era că iarna, datorită faptului că țevile de cupru se încing de la căldură, scot sunete ciudate asemănătoare cu niște bile care cad și se rostogolesc. Nu pot să zic că mi-a plăcut această explicație, dar am acceptat-o pentru că mă neliniștea mai mult alternativa. Atunci încep să zâmbesc larg și îi zic mamei:

“- Vezi mamă, noroc cu netul, am aflat ce se aude. Ce crezi că produce zgomotul?”

Mama îmi aruncă o privire întrebătoare.

“- E produs de țevile astea vechi de cupru pe care le avem de pe vremea lu’ Ceașcă. Ele se încălzesc de la apa fierbinte și ce crezi? Scot sunete ciudate!”

În sinea mea înca nu eram convins de această explicație. Dacă ar fi fost să fie adevărat, aș mai fi auzit in ultimii 20 de ani de când dorm în acel dormitor, împreună cu acele țevi, astfel de sunete. De ce le auzeam acum pentru prima dată? Dar era o explicație totuși și eram mândru că o găsisem. Ce dracu, nu suntem copii să credem bazaconii.

La care mama:

“- Țevile alea de cupru care duc la vecini sunt reci de cel puțin 10 ani. Nu mai avem de mult căldură de la primărie. Nu știi că avem centrală de apartament? Acum sunt țevi plasticate și nu se aud deloc când se încing.”

Merg și pun mâna pe țevile de cupru vopsite în alb care duceau către vecinii noștri. Erau complet reci.

[Poză de pe Pixabay]